Orasul interzis din Vietnam, cunoscut si sub numele de Orasul Imperial de la Hue este cea mai bine pastrata ramasita dintr-o vasta cetate si complex de palate regale care a existat candva. Pentru a pune ruinele in context, este important sa luam in considerare modul in care au fost folosite initial.
La inceputul secolului al XIX-lea, imparatul Gia Long a consultat geomancierii pentru a gasi cel mai bun loc pentru a construi un nou palat si o cetate. Geomancerele au ales site-ul prezent la Hue. Imparatul dorea sa recreeze, in forma prescurtata, o replica a Orasului Interzis din Beijing. La comanda lui, zeci de mii de muncitori au fost recrutati sa sape o groapa de zece kilometri si ziduri de pamant pentru a forma perimetrul exterior. Ulterior, zidurile de pamant au fost inlocuite cu ziduri de piatra groase de doi metri construite in stilul arhitectului militar. Datorita topografiei, cetatea s-a indreptat spre est spre raul Perfume (spre deosebire de Orasul Interzis din Beijing, care se indrepta spre sud). Imparatul a decis sa-si localizeze propriul palat in zidurile cetatii de-a lungul partii de est. Un al doilea set mai mic de ziduri si gropi au definit zona „Orasului Interzis Purpuriu”, unde imparatul a construit o retea de palate, porti si curti care serveau drept casa personala si nucleul administrativ al Imperiului.
In momentul in care ultimul imparat din Vietnam a renuntat la mijlocul secolului XX, Orasul Interzis a dobandit multe zeci de pavilioane si sute de camere noi. Toate acestea s-au schimbat in 1968, cand fortele militare americane din Vietnam, reactionand la preluarea comunista a lui Hue, au ordonat reinceperea orasului. Bombele americane au jefuit majoritatea orasului in moloz, reducand doar o mana de cladiri.
In prezent, orasul este in patrimoniul UNESCO si cladirile ramase au fost restaurate. Dar, o mare parte a sit-ului a fost atat de grav deteriorat, incat a fost cedat unor vaste campuri de orez care acopera cea mai mare parte a orasului Interzis. Chiar si asa, cladirile ramase sunt suficiente pentru a oferi vizitatorului un sentiment din ceea ce vietnamezii au interpretat prin arhitectura imperiala chineza si pe care au adaptat-o culturii lor.
